Crima prost organizata

Dupa ultimul meu articol, dupa cum va puteti inchipui, am incasat o gramada de palme. Cateva, prietenesti, peste umar, multe altele, mai putin prietenesti, peste moaca. De la “tradator” si “agent demobilizator” la “baiat destept” (chit ca s-a cam demonetizat expresia asta putin) le-am auzit pe toate. Sunt destui amici cu care, foarte probabil, nu imi voi mai vorbi in viitorul apropiat. Poate niciodata, sau cel putin nu in termeni amicali.

Insa, dincolo de mini-tragicul situatiei, merita sa ne intrebam putin de ce se ajunge la asemenea reactii: oare prietenii mei sunt orbi? Nu sesizeaza faptul ca guvernarea USL a facut una din cele mai grave gafe politice din istoria Romaniei postdecembriste? Nu inteleg ca, odata cu adancirea si continuarea acestei politici distructive si auto-distructive, sansele de a castiga alegerile in noiembrie sunt din ce in ce mai putine? Nu inteleg ca nici macar EI, cei care asteapta posturi politice si recompense adecvate activismului lor, nu au nimic de castigat din mascarada asta? Atentie, mare, nu vorbesc aici de analfabeti care nu au alt rost in viata, vorbesc de oameni oarecum realizati si inteligenti, cu care poti sta la multe pahare de vorba fara sa te plictisesti. Cum este posibil ca ochii mei sa vada un adevar atat de diferit fata de adevarul lor? Pentru a explica acest lucru, trebuie sa detaliez putin modul in care functioneaza o organizatie politica si apoi sa ne uitam, cu putina luciditate, la optiunile momentului. Pentru cei care nu au avut ocazia sa vada cum arata si cum functioneaza un partid din interior, e posibil sa fie o lectura inedita:

 

1. Partidele nu sunt organizatii

Majoritatea dintre noi pornim de la prezumptia cum ca orice partid, doar pentru ca pare o structura sociala, oarecum ierarhica, integrata intr-un sistem societal, este o organizatie. Din pacate, in Romania cel putin (nu am fost membu al unui partid in alta tara, dar am motivele mele sa cred ca, in partidele din democratiile cu ceva mai multa traditie, exista cateva mecanisme organizationale suplimentare care fac toata diferenta) situatia arata putin altfel. Spun asta deoarece partidele romanesti nu corespund definitiei fundamentale enuntate mai sus din cel putin trei perspective importante, dupa cum urmeaza:

1.a. Partidele sunt structuri eterogene, centrate pe interes individual

Nu exista “PNL”, “PSD” sau “PDL”. Exista doar niste grupari de gasti (sau, daca vreti, “echipe”) relativ fluide, bazate pe afinitati mai mult sau mai putin spontane, care se reunesc in virtutea atingerii unui obiectiv, de regula unul marunt si imediat, fiind mobilizate de regula la evenimente electorale sau cu miza comparabila. Natura acestei structuri face ca efortul “politic” sa nu aiba sens in afara unui efort cu beneficiu imediat, deoarece nu exista alt tip de recompensa. Cand un partid castiga niste alegeri (locale, de exemplu), resursele “castigate” (posturi la stat, contracte sau alte tipuri de recompense) se aloca, in general, pe cateva criterii:

a). Promisiuni anterioare, de regula facute pentru a se atrage participarea omuletului respectiv. Se respecta in aproximativ 50% din cazuri, intotdeauna corelate cu criteriul b.

b). Valoarea ulterioara a omuletului respectiv dupa momentul alegerilor, care consta in principal din abilitatea acestuia de a nu se face de ras (de a nu induce un risc suplimentar pentru castigator) si loialitatea acestuia (disponibilitatea de a partaja din resursele alocate cu castigatorul sau reprezentantii acestuia).

Sunt foarte putini politicieni pur-sange, care macar in aceasta perspectiva haotica si pradalnica, au o perspectiva pe termen lung si sunt capabili sa isi construiasca o cariera cat de cat stabila si credibila. Intr-un oras ca Timisoara ii poti numara pe degetele de la o singura mana. Poate fi si o mana de tamplar batran. Restul sunt oameni care incearca sa ia cele mai bune decizii in momentul respectiv si incearca sa creeze cat mai multa valoare pentru ei si pentru asociatii lor (intr-un sens larg al cuvantului). 

1.b. Partidele nu functioneaza in baza unui contract social

Contextul organizational al partidului romanesc, adicatelea modul in care partidul isi serveste societatea, este minunat dar lipseste cu desavarsire. Singurul mecanism de control al partidului este cel electoral, mergand pe principiul ca cetateanul trebuie sa fie suficient de intelept incat sa amendeze derapajele politice si sa forteze partidele spre performanta. Ceea ce, in Romania, cetateanul in mod evident nu face, din varii motive. Pentru a demonstra gravitatea acestei probleme, permiteti-mi sa o abordez din doua perspective, una aferenta modului in care partidele romanesti se aliniaza unui contract social si a doua care extrapoleaza actualul mod de functionare a pietei politice asupra altor piete:

i. Daca partidele romanesti ar functiona in baza unui contract social, dupa cum afirma spiritul constitutiei Romaniei (daca tot vorbim atat de spiritul legilor), ar trebui sa aiba ca si tel suprem buna guvernare a tarii si protejarea intereselor cetatenilor acesteia. Pentru ca, nu-i asa, acestia vor aprecia acest lucru in mod corespunzator la urmatoarele alegeri. Nimic mai fals, iar mai toti oamenii politici cunosc acest lucru: orice exercitiu de guvernare se face pornind in primul rand de la premisa cunoasterii propriului rol si pozitie in societate. Adicatelea, prefer orice exercitiu de guvernare in care sunt EU (sau asociatii mei, in acelasi sens larg) primul ministru. Sau presedinte, chiar si interimar. Sau presedinte al senatului, sau prim procuror, sau sef la DNA, sau orice altceva. Prefer ca Romania sa faca 50 de km de autostrada pe an, dar sa decid EU cine ii face, decat sa faca 500 de km si sa decida altcineva. De aceea nu conteaza cate institutii distrugem doar pentru a trage cu dintii de putere. De aceea nici una din fortele politice ale Romaniei (ATENTIE, NICI UNA!) nu a fost interesata de a atrage fonduri europene, chit ca minim 25% din fondurile respective intrau aproape imediat in bugetul de stat, prin contributii la salarii si alte tipuri de taxe (non-TVA). Adicatelea, decat sa intre 10 miliarde de Euro in tara si sa incasez eu 2 miliarde la buget, dar sa nu controlez cea mai mare parte din cele 8 miliarde (bani care se pot duce la inamicii mei politici), prefer sa controlez eu bugetul asa cum este, iar ceilalti sa stea la coada.

Un bun exercitiu pentru un partid, sau pentru orice actor social, de a se alinia unui contract social, este Valul Ignorantei, care stipuleaza ca exercitiul de guvernare (justitie, etc) trebuie sa se realizeze fara a se porni de la ante-cunoasterea pozitiei proprii in cadrul sistemului. Adicatelea, trebuie sa fiu capabil sa judec sclavia fara sa ma gandesc inainte daca sunt proprietar de sclavi, sclav sau om liber. Acelasi principiu a fost sustinut de Kant, Hobbes, Russeau, Jefferson si multi altii si este un PRINCIPIU FUNDAMENTAL dupa care este judecat un lider politic in orice democratie matura de pe planeta.  

ii. Daca am face un exercitiu de imaginatie si am accepta acest mod de functionare a pietei politice si pentru alte tipuri de piete, am fi in situatia in care, de exemplu, ne-am putea imagina ca in Romania exista doar 3 furnizori de alimente, care nu ar fi urmariti de alte instante de reglementare (politia sanitara, protectia consumatorului, consiliul concurentei, etc) in afara deciziei consumatorului. Daca PNL iti vinde paine stricata la suprapret, poti cumpara de la PDL, sau PSD, nu? Nu. Pentru ca PNL (sau PDL), ar prefera sa racneasca in gura mare ca painea “concurentei” are si viermi si ca, in plus, poarta si costuri ascunse. Ar fi mult mai ieftin decat sa arunce cu banii si sa faca paine proaspata, la un pret decent. Consumatorul TREBUIE protejat, in orice tip de economie concurentiala, de niste principii supraordonate, pentru ca altfel ajungem la situatii de monopol (sau oligopol) iar lupta pentru echilibru se termina repede. Pe piata politica, aceste aspecte sunt reglementate de constitutie (ai carei aparatori sunt numiti “gasca de politruci” de catre liderii politici romani. Partea trista e ca probabil ca asta si sunt), legislatie si justitie. Despre care nimeni, in interiorul sau exteriorul Romaniei, nu mai crede ca reprezinta o putere independenta in stat. De aceea acum, la 22 de ani dupa revolutie (sau ce-o fi fost) in Romania se intampla lucruri “fara precedent”, pentru ca piata politica s-a maturizat si a format un oligopol solid, cu tentacule intinse in suficiente directii incat astfel de abuzuri (de o parte sau de alta) sa fie posibile. 

1.c. Succesul liderilor partidelor (sau aliantelor) este disociat de succesul partidelor in sine

In ultimele doua luni am fost martorii unui exemplu superb in care trei lideri politici au sacrificat masiv (unul inca mai poate indrepta situatia) interesul partidelor de apartenenta (ca organizatii) in favoarea interesului personal si al gastii proprii:

– Antonescu a declansat intreg circul cu referendumul pentru ca el nu avea jucaria lui. Ponta era bine-mersi prim ministru, Basescu era bine-mersi presedinte inca doi ani, doar pozitia sa era de neica-nimeni. Astfel incat a trebuit sa devina al doilea om in stat, peste noapte, pentru ca peste inca o noapte sa devina primul. Indiferent de consecinte. In ciuda faptului ca nu a reusit sa evite decizia Parlamentului de a stabili pragul de validare a referendumului la 50%+1, in ciuda faptului ca listele electorale erau cum erau si ca era absolut clar pentru toata lumea cu mintile acasa ca nu se pot prezenta atatea persoane la vot, oricate voturi s-ar forta. Asta deoarece nu era SIGUR ca gasca “lui” va mai fi langa el si peste 6 luni, sau peste 9 luni cand cineva cu o minte mai putin odihnita ar fi declansat (cu maxim succes) un asemenea demers. Daca nu ar fi fost un politruc ieftin, ar fi asteptat alegerile generale din noiembrie (facand sacrificii in relatia cu PSD, daca era cazul), s-ar fi concentrat pe exercitiul de guvernare, ar fi castigat (prin USL) alegerile la modul drastic in noiembrie (protejand poate legea uninominalului pur, in locul tampeniilor facute vara asta), ar fi batut in cuie legea referendumului (inainte de demitere, nu dupa), apoi ar fi facut tacticos exact aceeasi schema, in 3 luni de la alegeri (nu in 3 zile) si nimeni nu ar fi avut nimic de comentat. Va garantez ca NIMENI din UE nu s-ar fi luat de un partid care a castigat alegerile cu 60% si, chiar daca ar fi facut-o, ar fi fost mai mult un gest cosmetic (vezi relatia cu FIDESZ in Ungaria). Dar na, intr-o minte odihnita lucrurile cu siguranta arata altfel.

– Ponta a tras de scaun si a desfiintat comisii pentru a-si apara fundul de doctor in drept, chit ca a fost prins cu minciuna in cel mai penibil mod imaginabil, sacrificand credibilitatea (si asa precara si lipita cu guma de mestecat) a PSD-ului. In cel mai bun caz ar fi renuntat la doctorat si si-ar fi pus cenusa in cap, motivand ca standardele erau diferite si ca, implicit, doctoratul lui nu face nici cat hartia pe care a fost tiparit. In cel mai rau caz, putea depune mandatul, atat de premier cat si de presedinte PSD, urmand ca urmatorul la rand (intr-o organizatie adevarata INTOTDEAUNA exista urmatorul la rand) s-ar fi putut lua de gat cu Basescu sa fie numit premier. Sau nu, nu conteaza, in toamna USL ar fi zdrobit si mai tare. Cand s-ar fi intamplat faza cu Nastase, ar fi aparut la TV nu aducandu-i bomboane la spital ci de la tribuna Palatului Victoria, cu lacrimi in coltul ochiului (pentru sustinatori), spunand ca il doare sufletul pentru Nastase, iar apoi, incruntandu-se (pentru cei 16 milioane de non-corupti din Romania), ar fi afirmat ca “in tura mea nimeni nu se joaca cu Justitia. Asta s-a decis, asta se executa! Sufletul meu plange pentru omul Nastase, dar ma inclin in fata justitiei Romane!”. 

– Basescu s-a intors presedinte, cu 7 milioane si jumatate de voturi exprimate pentru demiterea sa. Nu incercati sa minimalizati aceste cifre, nu se pune cati oameni au stat acasa. Stand acasa, militez si eu pentru copiii din Africa, pentru eradicarea tuberculozei, pentru egalitate, pace in lume si antigravitatie ieftina. Moka. Iesind din casa si votand, cu mana ta, demonstrezi o opinie infinit mai relevanta si mai masurabila, pana acum fara precedent in democratia romaneasca. Sigur, la fel cum nu toti care au stat acasa sunt pro-Basescu, nu toti cei care au votat pentru demitere sunt pro-USL, votul trebuie luat exact ca ceea ce este si nimic mai mult. Daca ar fi avut un dram de incredere in organizatia PDL (care, la fel ca celelalte, lipseste cu desavarsire), si-ar da demisia de onoare (acum, pe fondul unui minim al increderii in USL si in special in Crin Antonescu), fortand alegeri prezidentiale si promovand un candidat PDL. Cu un candidat cu minima credibilitate (NU Berceanu, Boc, Udrea, Becali, EBA, Bercea Mondialu’ sau alti apropiati prezidentiali), ar fi usor de depasit un Antonescu care a zis tot ce avea de zis in ultimele luni si care nu a prea convins pe nimeni. Chiar si un obscur ar putea polariza frustrarea anti-USL si ar rupe inclusiv din voturile celor care au votat pentru demitere.

 

2. Ce se poate face in contextul actual?

In afaceri, unde putem gasi modele meritocratice autentice, diferenta dintre un lider de succes si unul de cosmar nu consta foarte mult in metodele acestora, eforturile depuse sau dedicarea demonstrata, ci intr-un indicator foarte simplu: succesul. Nimeni nu este numit un “vizionar” pentru ca a incercat o idee spectaculoasa si a dat-o in bara. Din acest punct de vedere consider ca un prim pas pe care mai toate fortele politice majore din Romania ar trebui sa il faca este sa isi decapiteze liderii, la modul cat mai urgent si mai intransigent posibil. Da, circul se va muta in interior, congrese extraordinare si tot tacamul, dar este o solutie mai buna decat alternativa si imi propun sa demonstrez acest lucru in cele ce urmeaza.

2.a. Increderea publica e lucrul dracului

Partidele politice joaca pe o piata extrem de volatila si de contra-intuitiva, cea a increderii publice. In ciuda a ceea ce incearca sa ne convinga asa-zisii experti in stiinte sociale (apropo, le numim “stiinte” din politete, le-am putea numi la fel de bine si “arte”), nu exista modalitati acurate de a prezice comportamentul specific al unui numar foarte mare de oameni, datorita faptului ca acesta este influentat de un numar imens de variabile dinamice, pe care nu le cunoastem, nu le putem controla si nu le putem anticipa dinamica sociala. DAR, ne putem uita la multe alte demersuri care sunt aplicabile aceleiasi piete si acelorasi fenomene, cum ar fi marketing-ul (care, apropo, nu se considera o stiinta, ci un instrument de afaceri) sau relatiile publice (extrem de importate in cadrul companiilor listate public). Sa va dau un exemplu simplu:

 

“Ceasul mantuirii” in castigarea increderii publice

In momentul in care o organizatie incepe sa aiba probleme de credibilitate publica, prin asta intelegand orice situatia in care un numar semnificativ de actori relevanti din sociatate se indoiesc de capacitatea organizatiei de a-si indeplini obiectivele si manifesta public acest lucru (asa cum eu, in acest moment, ma indoiesc de capacitatea USL de a conduce tara, poate chiar si de capacitatea USL de a castiga urmatoarele alegeri), liderii organizatiei au aproape intotdeauna reflexul de a nega acest lucru, incremenind in mesajul ca “totul e ok”. Cu cat acest mesaj este mai disociat de realitate, cu atat credibilitatea organizatiei o ia mai sanatos la vale. 

 

Ne putem imagina starea de “totul e ok” ca fiind ora “12” a unui cadran de ceas imaginar, mergand pe mana lui Cristopher Escher, cel care a propus acest instrument. 

Image 

In momentul in care devine evident pentru toata lumea ca organizatia are probleme, limba acelui ceas imaginar se muta spre ora “1” (mici probleme) sau “2” (mari probleme). Problema este ca, oricat ar trage liderii organizatiei limba ceasului inapoi, nu vor putea recastiga increderea publica si, implicit, performanta lor va avea de suferit, uneori disproportionat (e greu sa castigi alegerile cand toata lumea te considera un politruc mincinos, fie ca ai mintit la doctorat, fie ca ai promis ca te retragi din viata politica). Pentru ca ceasul, la fel ca si increderea publica, nu se misca in ambele directii. Exact asta este momentul in care majoritatea organizatiilor competente aleg sa-si decapiteze liderii si sa imbratiseze o strategie de recastigare a increderii publice.

 

Orice nou lider care nu are mintea odihnita va incepe prin a recunoaste public problemele cu care se confrunta organizatia, tragand limba ceasului spre ora “3”. Desigur, acceptarea problemelor (“polarizarea politica a fost o gresala, referendumul a fost o gresala, trebuia sa ne concentram pe institutii si pe consolidarea acestora, trebuia sa ne concentram pe efortul de guvernare, etc”), va face problema relatiei cu opinia publica infinit mai grava. Dar asta nu este o problema pentru un nou lider, deoarece pana si acest lucru va fi in interesul sau. Un nou lider PNL va avea tot interesul sa spuna ca a preluat partidul cat mai jos posibil, ba va baga si un sondaj in care sa arate ca PNL e pe la 18%. Tineti minte aceasta cifra, ne va spune el (sau ea, desigur, daca nu am trai intr-o tara talibana), in functie de aceasta cifra vom judeca performanta noastra la alegeri. Ca doar nu e nebun sa se compare cu cele 60% ale USL-ului dintr-o lume paralela (care ar fi putut deveni reale, cu o strategie paralela). Apoi, se va apuca de treaba si va munci pentru a gasi solutii la problema de credibilitate: va face un “guvern din umbra” (sau chiar unul pe bune), va elabora strategii de reforma (a se citi de salvare de la dezastru) a institutiei invatamantului si a sistemului romanesc de sanatate, va cauta sustinerea partenerilor politici europeni si va numi oamenii pe care intentioneaza sa ii promoveze in cazul unui succes. In acest moment, limba ceasului va fi ajuns deja la ora “6”. Daca organizatia si-ar face treaba impecabil, s-ar putea ajunge in acest punct cu cateva saptamani inaintea campaniei electorale. Apoi, desigur, organizatia trebuie sa performeze si sa arate ca solutiile respective pot aduce valoare, chiar daca la un nivel incipient, iar ceasul ar ajunge in jurul orei “9”. Daca electoratul i-ar vedea pe liderii USL (sau ce-or fi ei) muncind din greu pentru a guverna tara, pentru a asigura absorbtia fondurilor europene, pentru a informatiza scolile, pentru a stimula economia, cu siguranta ca ar aprecia acest lucru mai mult decat daca i-ar vedea aruncand pisica moarta sau tiruri de flegme dintr-o parte in alta a gardului.

 

Tarziu si greu, cu mult efort, se va ajunge ca ceasul sa arate din nou ora “12”. Desigur, e tarziu acum pentru a ne gandi la o strategie organizationala adevarata. Intotdeauna e tarziu. Niciodata nu este timp pentru a ne organiza cum trebuie pentru ca vesnic alegerile vin prea repede, congresele vin pe neasteptate, la fel ca viscolul iarna si inundatiile primavara. Partidele romanesti nu inteleg ca ceea ce au de facut este, in primul rand, sa isi depaseasca conditia si sa devina organizatii in adevaratul sens al cuvantului. Daca vrei sa castigi alegerile, apuca-te de pregatiri pentru cele de peste 4 ani, pe astea de acum le poti uita deja. Din pacate, partidele romanesti nu se pot numi nici macar structuri mafiote, nu sunt suficient de bine organizate in acest sens. Mafia, Camorra sau Santa Croce sunt organizatii mature si competente, care nu pornesc de la premisa ca trebuie sa se capatuiasca in urmatorul an, dupa care vine potopul. Au teluri pe termen lung si se gandesc inainte sa actioneze haotic si auto-distructiv. Exista un singur element comun intre aceste organizatii (de invidiat, pana la un punct) si partidele romanesti: nu au un barometru moral. Mai mult, in politica romaneasca esti considerat a fi un om “integru”, cu “coloana vertebrala”, nu in functie de capacitatea ta de a sta cu fruntea sus si a fi inflexibil in fata principiilor in care CREZI CU ADEVARAT, ci in functie de capacitatea ta de a sta alaturi de “ai tai”, indiferent cat de nasoi ar fi ei, ce ar face ei si la cati ani ar fi acestia condamnati. Cel putin pana trec alegerile…

 

Ironic, intocmai aparenta gandirii pe termen lung mi-a placut foarte mult la Crin Antonescu acum 3 ani: a intrat intr-o lupta electorala fara sanse, sustinand (fara precedent pentru un lider PNL) un candidat PSD si petrecand restul timpului din opozitie construind o masinarie politica in vederea castigarii urmatoarelor alegeri. Din pacate pentru el si mai ales pentru noi, tinta sa a fost una ieftina, personala si fara valoare societala, dar demersul a fost interesant. Sper ca PNL sa mai aiba rabdarea si clarviziunea de a acorda un asemenea mandat (fara precedent in istoria post-decembrista, poate de aceea imi este atat de ciuda) unui viitor lider PNL, care sa fie mai aproape de ai nostri decat de “ai lui”.

Advertisements

About dsalageanu

Dragos is a 34 years old consultant, working in the field of organizational behavior and human capital development. Technology is a personal hobby, which he pursuits largely as a blogger and member of online communities. Same goes for politics and other random stuff on this blog.
This entry was posted in Antonescu, Basescu, Politica, Ponta, Romania, USL and tagged , , , , , , , . Bookmark the permalink.

6 Responses to Crima prost organizata

  1. sirdevil says:

    si cum totul este doar la nivel personal… nu mai are rost in a continua

  2. ceiling cat says:

    bun. mult insight. consultanta moka as zice. dar asa cum prea bine cunosti, clasa politica si electoratul roman se agita o luna inainte de alergeri si o zi dupa. ziua aia a trecut si impactul acestei scrieri o sa fie minuscul comparand cu anterioara.

  3. Jos palaria stimabile…. Pentru a doua oara! Am sa le recomand colegilor mei (sau fostilor colegi) sa citeasca cu mare atentie pasajul acela cu demisia de onoare 😉 Culmea e ca aceasi idee mi-a trecut prin minte si mie in urma cu cateva zile…. mi s-a parut insa prea “nastrusnica” ca sa o fac publica 😉

  4. chircutz says:

    Am spus-o demult: nenorocirea acestei ţări este aceea că ea nu are politicieni de doctrină ci, cu rare excepţii (de ex. eu: sunt monarhist şi ţărănist şi m-am autosuspendat din PNŢCD atunci când conducerea sa s-a “dat” cu PDL-ul şi Traian Băsescu; şi încă ceva – urăsc traseismul politic şi îi detest pe traseişti, exact ceea ce este actualul preşedinte al PNŢCD), doar poiticieni de interes!
    De la Marin Preda citire: “Poporul acesta ar putea fi un popor mare dacă ar scăpa de lichele şi lichelism”. “Fibra trădării face parte din constituţia fizică a poporului meu!” – mai spunea şi C. V. Tudor, un personaj pe care niciodată nu l-am apreciat ca politician, păcat de inteligenţa şi de cultura lui, dacă n-ar exista unguri şi evrei, el nu ar mai avea “obiectul muncii” în politică. Totuşi, ca europarlamentar, este cu 10 clase deasupra unei Eba sau a unui Gigi Becali, a căror alegere spune multe despre “calitatea” alegătorilor, la fel ca şi în cazul “marinarului beat” şi mahalagiu care, mamă-mamă ce-a mai plăcut el poporului căci era ca el, evident, iar acum nu se dă dus de la Cotroceni “zgornit” de 7,4 milioane de oameni care au votat “DA” la referendum dar a fost cocoţat acolo de doar 5,2 milioane de alegători bembeluci.
    Trebuie să recunoaştem, că per ansamblu suntem totuşi o ţară de lichele şi de secături, nu ştim decât să ne văicărim, să aşteptăm să ni se dea, să ni se facă şi să ni se dreagă, să furăm pe rupte şi să fugim cât putem de munca cinstită (am avut subalterni care a doua zi erau bolnavi dacă în ziua precedentă nu furau ceva de la locul de muncă sau dacă stăteau degeaba la serviciu mai puţin decât alţi colegi de-ai lor); evident, excepţiile nu fac decât să întărească regula şi cinste lor! Cred cu tărie că dacă cineva îşi bate joc de mine, o face pentru că poate şi pentru că are de cine-şi bate joc, iar pentru asta eu şi numai eu sunt vinovat! Şi astfel, “aflatul în treabă este metodă de lucru la români” (Petre Ţuţea), “România este un pământ tragic unde totul sfârşeşte în comic” (Paul Morand) iar “românii nu sunt o naţiune, ei sunt o profesie!” (Bismark I). Deh, “fiecare popor îşi are conducătorii pe care şi-ii merită!” (Karl Marx). Aşadar, ne merităm soarta cu vârf şi îndesat!

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s